duminică, 24 iulie 2011

fum...

Nu exista perfectiune, oameni perfecti nici atat. E vorba aici doar de increderea, speranta, sprijinul pe care ni-l punem in celalalt. Desi uneori promitem prea multe si facem prea putin, desi stradania noastra e reala, suntem gresit perceputi, neintelesi, uneori chiar marginalizati si de aici pleaca toate problemele, uneori si exercitiile.
Exercitiul de fata e: traieste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dar traieste fara mine. Fii singura (oricum vei fi mereu), descurcareata si lasa-ma in pace. Nu-mi dori binele dar nici raul, nu te bucura de reusitele mele, nu imi da sfaturi. Daca ma vezi acum, gandeste-te ca eram frati si tu, cu piciorul ai rupt camaruta care ne lega. Prin intermediul peretelui translucid te puteam vedea, ne zambeam si ganguream fericiti si mereu ma gandeam daca ti-era foame, daca te durea ceva sau daca aveai aceleasi simturi ca si mine. Imi dadeam seama ca eram diferiti dar asta nu ma impiedica sa ma joc cu tine.
Cand te vedeam plangand si zulufii aurii ti se lipeau de obraz, ceva in mine se rascolea si nu mai eram bun de nimic. Te ascultam pana te linisteai, urmarind atent sa-ti vad dintii ascutiti.
Ma gandeam des ca vei pleca sau voi pleca eu, dar nu ca vom creste atat de repede. Promisiunile din copilaria frageda le am si acum scrise pe cutia de carton cu jucarii. Bratarile noastre verzi si albastre, uneori tricouri prea largi dar pantalonii pe masura, esarfa ta si elasticele de par stau bine in sertarul cu minuni. Cartofii prajiti pe care te-am invatat sa ii faci si pizza pe care ne-o aducea mama aburinda imi umezesc si acum privirea. Aveam animale si le indrageam cu atentie, tii minte cand am gasit un arici? Sau hamsterii care ajungeau in pahare? 
Pana la urma ai decis sa iti urmezi visul, avand grija de animale, iar eu iti scriu acum povesti pe care sa le citesti la lampa gri cu fontita pe balconul inundat de vita de vie..."
Am sentimentul ca vad un final, oameni care pleaca si umbrele maro. Fiecare ii intretaie drumul celuilalt, ghiozdanul desfacut si inserarea ma determina sa inchid ochii si sufletul.