sâmbătă, 15 august 2015

Cine sunt eu?!

Ma gandesc adeseori in ultima vreme, de ce totul e asa cald si inabusitor cand ma trezesc. Da, e adevarat, caldura de afara e debordanta, dar totusi, altceva ma framanta. Nu pot dormi noptile, si nu ma pot trezi. Desi imi propun o schimbare, schimbarea care a avut loc in viata mea e mai mare si o domina pe cea a mintii.

Cu fiecare zi ce trece imi doresc sa treaca timpul, sa cuprind cat mai multe amanunte sa fiu cumva, impotriva vointei mele, tot mai ocupat. Stiu ca suna ciudat dar eu nu mai sunt omul de altadata. Agitatia si tot ce ma inconjoara m-au facut sa uit ca eram baiatul muntilor, ca viata mea a existat si fara cea de acum. Ma uit in oglinda si ochii mari si caprui care ma priveau increzator sunt acum parca mai enoftalmici, mai mici, umbriti si fara acea stralucire. Nu-mi dau seama cand a trecut un timp atat de pretios pentru mine si am patruns parca in alta lume.

Nu eram cel mai atent la detalii si nu ma interesau asa mult, dar mi-e dor sa aud cum curgea cafeaua dimineata in cana, cum mergeam mandru si increzator sa le povestesc necuvantatoarelor. Iar relaxarea, era ceva pe bune, mergeam la pescuit, stiam toate miscarile apei si orice murmur mi-era familiar, auzeam natura cum ma striga pe nume si ii raspundeam voios, auzeam muntele cum ma cheama, nu-mi pasa de timp si parca toate mergeau bine. Firul ierbii dimineata, descult, ma gadila si ma racorea. Ma scaldam si apoi adormeam la umbra conectat cu viata de acolo.

A trecut timpul si nu stiu de ce nu te mai vad la fel. Erai atat de stralucitoare si de prezenta la inceputuri, eram asa de naivi cand ne plimbam povestind pe carari tarzii. Iti povesteam despre casuta de la munte, despre animale si copiii pe care o sa-i crestem fara nicio grija, chiar te-am dus acolo, sa-ti arat ca visul meu exista si-n realitate.

 Acum ai o alta alura, parca mai matura, mai putin visatoare. Nu-mi mai scrii povesti si nu mai visezi atat de limpede ca mai demult. Lasi doar urme din parfumul de alta data, cel care mirosea a carti prafuite, a foi pline de ganduri. Stiu insa ca sertarul e pe jumatate deschis si de fiecare data cand te vad la birou imi amintesc de clipele dintai. Cand si primul si ultimul sarut mirosea a scortisoara. Asa ca desi ai impresia ca eu nu te vad, lasa-mi pe birou scrierile caci din umbra sunt cel mai mare cititor al tau. 

luni, 6 aprilie 2015

Soarele isi face efectul

Cand mestesc nu pot sa-l aud bine pe Nutini cum imi gadila nemaipomenit de frumos auzul de dimineata devreme, dar stiu exact la ce duce asta.
Ieri mi-a mai fost distrus un pic visul, mi s-a spus ce nu vroiam sa aud si desi eu stiam ca am dreptate, mi-e o teama uneori ca va ramane locul gol, doar simbolizand ce-a fost odata. Sa ramana doar praful pe mobila si o carte langa, poate o factura sau un chibrit.
Hai mai bine sa-ti spun tie, ca tot ce e acum e bun, ca fiecare zi e speciala si de fiecare data cand ma trezesc stiu ca voi sunteti acolo si ca tu in special ma astepti cu ceva dulce. E asa buna dragostea cu noi si nu ne lasa sa rasuflam decat in timpi alesi de ea, la doua noaptea cand nimeni nu mai e treaz. As putea sa-ti amintesc si sa-mi amintesti in fiecare zi cat suntem de fericiti, cat de norocosi am fost pana acum si cred eu, si in continuare. Parfumul nu trece asa usor, ii trebuie mult timp sa ne paraseasca. Si cand se goleste cutia cu bomboane picante, eu o umplu la loc cu altele mai dulci. Si nu ma plictisesc sa fac aceleasi lucruri de zi cu zi, de fiecare data in mod diferit, chiar daca unori par aceleasi, sper la amintiri mai profunde si mai lungi. Nu las sa se termine melodia si o pun pe repeat ca sa nu uit ce-am de zis. Pe fundalul cald si fierbinte se mai scurge o picatura din betia de cuvinte.
Dar nu cumva sa citesti cand eu sunt plecata. Sa mesteci bine orice, sa nu uiti ce iti promit caci eu nu uit.
Azi intr-adevar m-am trezit bine caci atunci cand am deschis ochii am vazut soarele pe geam. M-am gandit ca tot ce pot face de aici, e sa beau o cafea buna si sa scriu..

luni, 23 martie 2015

"Vreau sa-mi amintesc"

Ma gandesc adeseori la tine si la tine.
 Si mi-e cumva dor de povestea ei. Vreau sa stiu ce s-a intamplat, cum decurg acum visele, trairile si diminetile. Nu stiu daca parul ei e ravasit sau nu, daca si-a luat un tricou larg si scurt sau bluza ta. Bluza nu mai e, doar niste tricouri ramase din greseala si-o urma de pijama, picioarele reci care nu le gasesc pe cele calde, imbratisarea lunga si parfumata. Le-ai luat si le-ai dus departe ca sa nu rataceasca in trecut. Ea e voioasa, reinvie parca dintr-un trecut si totusi timpul nu i-a lasat amprente, a crutat-o caci e prea tanara. Pare fericita dar totusi trista, caci cuvinte grele i se astern pe hartie. N-are loc de palavrageli si i se vede hotararea in oglinda. Parul insa, cred ca i-a ramas la fel de fin si pielea la fel de ciocolata.

Tu, pe de alta parte imi apari mereu in vise si desi te las de fiecare data sa pleci, nu vrei, vii mai des acum si ma tot minunez cum va decurge relatia noastra. De fiecare data mai hotarata si mai reala. Ar trebui sa-mi spui mai des cum sa ma imbrac si ce sa port caci asta mi-ar ajuta scrisul. As avea mai multe detalii si te-as putea descrie mai in amanunt. Stiu ca nu vezi ce scriu acum, dar daca o sa poti trage vreo geana, nu ezita sa o faci, mi-ar prinde bine. Oricum zambetul nu-mi iesi din tiparul mintii si de fiecare data cand te aud cum razi parca-mi mai dai pofta de viata.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

te astept tare tare!

Desi abia imi dezlipisem genele din imbratisarea lor patimasa, de maivremdimineata devreme, inca imi era vie amintirea noptii. Bluza rosie de azi noapte si pantofii tot rosii de ieri noapte inca imi dau tarcoale. Stiu ca azi e deja departe si te-am pierdut cate putin cu trecerea timpului dar nu pot sa nu marturisesc ca de cate ori ne intalnim acolo, in Casa, totul devine foarte real.
Tu, cu vocea ta calda, de fiecare data, mai apropiata, mai ca la inceput, ma face sa retraiesc cumva ce zic eu c-am pierdut in tot timpul acesta in care nu ne-am vazut. Stiu ca tu nu esti de acord si ca de fiecare data cand iti zic ca timpul trece si pentru mine tu imi spui ca el ramane acolo si ca noi ne intalnim des. E ciudat cum aici timpul curge nemarginit de repede si desi nu-l pot opri, tu poti. Pentru tine e tot 26 octombrie cand nu era asa frig, cand nu daduse zapada, cand inca puteam purta haine mai largute, cand ne puteam imbratisa mai bine si mai strans de fiecare data.
Vocea ta calda si bluza din bratele tale ma fac sa ma gandesc serios la lucruri reale, cum ca ele exista in camera noastra si ca desi nu trec des pe acolo o sa le port cat de curand, bluza cu tot cu brate. Si ca timpul ei va veni un pic mai incolo cand se apropie Craciunul. Dar hai sa nu te intristez si sa-ti zic ca anul acesta o sa fac cozonac cu multa nuca si cu iubire, si nu-ti fa griji, chiar daca Nasuc e un mancacios sigur o sa-ti lase si tie. Hai mai des pe la noi si stai mai mult, pana te muti de tot, de tot..

luni, 21 aprilie 2014

Poveste fara sfarsit.

Suna totul atat de bine din perspectiva vocii tale si totul atat de clar, prin ochii tai. Urechile imi ascut simturile si ma fac sa nu uit niciun cuvant din cele povestite. Tot corpul e conectat la ceea ce se simte la atingerea ta asupra mea si invers. Nu iti uit promisiunile si desi timpul trece, ele se fac tot mai dulci si mai placute, mai asteptate chiar. Nu am talent la a accentua tot ceea ce simt, in ceea ce te priveste dar stiu ca tu intelegi si asa, stang, cum iti scriu, pe fiecare colt de foaie. Diminetile imi saruti nasucul si totul se trezeste in mine si asa cum nu ne ajunge niciodata plapuma, as vrea ca sa te tot iubeeesc, la nesfarsit incat sa nu imi ajunga niciodata.
Catre foarte multi ani  :*

joi, 30 ianuarie 2014

"X-uleasca"

Hai sa iti prezint totul in perspectiva mea. Am sa fiu cat pot de clar si concis, fara sa deraiez din context.
Am vazut-o de o saptamana pe "X". La inceput, cu ochii mari, mirata, dar acum de cateva zile, i-am vazut surazand, albastri (un fel cum e ala al marii, seara, iti mai aduci aminte, tu?)
[Da, bineinteles, doar ca ai zis ca nu te abati prea tare si deja..]
Nu as putea-o descrie prea bine, caci in miopia mea ea nu are toate contururile precise.
Poarta o piele ciocolatie si o silueta fina, deslusita de sub hainele largi, de casa. Unghiile vopsite indraznet in rosu-visiniu imi spun ca nu e asa tacuta, ca ea zambeste cumva pe sub nas si incearca sa imite statura Lebedei ce-i atarna lin, la gat.
Stiu ca vrei sa iti scriu mai multe dar, ea inca nu imi spune nimic, neindraznind decat sa imi zambeasca dimineata cald si sa imi traga cate o ocheada de dupa ochelarii negri.
Ti-as descrie-o mai mult dar inca nu ma lasa cunostiinta. Mai astept o zi in plus sa o vad cum se hilizeste baietiilor, astept sa o vad inca multa vreme. Asteptarea e buna pentru ca ma face sa am un soi de rabdare care nu-mi mai statuse in caracter de mult.

Sa astepti si partile urmatoare, cu atata nerabdare ca si mine, prietenul tau cel mai bun!

vineri, 24 ianuarie 2014

In minte

Desi te opui cu atata indarjire faptelor, ele se vor petrece. Cu tine, fara tine, totul se va derula ca un film pornit la cinematograf. Fiecare zi se va mula pe cealalta si toate la un loc vor forma intregul. E greu de crezut, dar crede.
Nu-ti iluziona visul nimanui si nu visa la fericirea aceea nevisata, nici chiar a cioburilor de pe margine.
Cauta sa gasesti bucata care face intregul, in ceva cat mai simplu, si desi pare greu, fa-o.
Du-te acuma si zambeste ca si cum totul ar fi la fel, ca si cum zambetul tau e vechi si nou de fiecare data. Incalzeste-ti bratele sa o cuprinzi cu atata ardoare, tine pieptul cald si inima pe foc astfel incat sa indulceasca putin frigul din coridor. Fa-ti o camera si mai calda si un pat de poveste. Nu lasa pe nimeni sa intre in mintea ta, caci desi povestea e creata, se poate sparge foarte usor.
Lasa-ti sufletul sa zburde si inima sa-ti tresara ca la inceput, cand spuneai iubirii pe nume. Fa-i loc si acum langa tine si viseaza totul, viseaza realitatea care e mai frumoasa decat un vis.
Stai acum, aici, si lasa-ma sa-ti citesc, din suflare..