cu mult drag.

Vorbesc de un om indragostit. Un om care-mi macina gandurile la ora aceasta din viitor, care ma atrage sa gandesc lucruri marunte, ma obliga sa imi amintesc. Si cum amintirea revine usor, totul e de la sine, nu mai simt nici constrangere, nici slabiciune.

 Si-mi amintesc doar, cum m-am indragostit. Cum indrageam si cum in momentul de fata iubesc. Ca si cum totul s-ar consuma acum si aici, ca si cum maine nu as mai avea acest privilegiu. Azi simt totul pentru ca mi-e prea frica de maine, mi-e prea frica sa nu mai pot simti nimic. Azi sunt eu si nimeni alta si iti strig numele in vis si-mi amintesc de zambetul tau dintai si de primul sarut. De toate “primele dati” ale noastre, de primul ceai, de prima imbratisare, de prima strangere de mana.

Si vreau eternitatea, vreau sa nu uit detalii, vreau ca si peste ani sa stiu ce culoare avea bluza ta albastra, ce inocenti eram si cat de acrisor a fost ceaiul. Vreau sa simt fiorii buzelor tale si cand imi va bate vantul pletele usor crete. A vrea nu e la fel cu realitatea din jur. Azi stiu totul iar peste putin timp voi uita.

Tu imi spui mereu de legatura, de conexiune, cum ca noi am fi doar o bucata de beton care trebuie modelata, intretinuta. Noi nu avem timp, viata e in noi. Desi ne mintim ca va veni o vreme, vremea e acum. Trebuie doar sa-i luam haturile in maini si la fel cum biciul loveste, asa trebuie sa ne lovim unul de altul. Trebuie sa luptam pentru bucatica noastra de suflet, stiu pare greu dar nu imposibil. Fa tu partea de rezistenta si lasa-ma pe mine sa-i defibrilez inima. Fa in asa fel incat sa fiu tot copila, opreste timpul. Tine-l in loc acum si nu-l mai lasa sa fuga. Roaga-l frumos sa ma lase sa-ti spun tot ce am de spus, sa-ti arat tot ce am de aratat si inca mai mult. Sa ne bucuram impreuna.

Desi timpul nu e viu, vorbeste-i. Spune-i ca te-am rugat eu sa faci lucrurile acestea. Ca vreau mai mult ca oricand prezentul sa ne fie prioritar si nu altceva. Ca imi doresc e prea putin spus, vreau cu adevarat e esenta.

Hai sa ne incredem ca ii va bate inima si ca va darama furtuna!

pic pic pic

.ploua gri si tavanul se umezeste, incepe sa faca valuri si sa se scurga, nu-l consolideaza nimic iar putreziciunea il va omori.
Oamenii se umezesc, mucegaiesc si se darama. Nu-i tine nimic legati in casa si nu se mai pot ascunde. Fetele lor erau vesele odata, acum li se citeste goliciunea pe trup. Ma intreaba mereu daca mi-am scris bucatica de poveste, ca ei sa aiba ce sa citeasca seara, cand se vor pune in pat. Ma leaga de lucruri inutile, de vorbe aruncate in vant si de realitate. De realitatea lor din care eu nu fac parte, de tavanul si de sufletul lor umed.
Ploaia inca aluneca incet, dar mi-e frica sa inchid ochii si sa ma trezesc apoi in mare. Vor veni sa-mi adune creioanele, umflate si ele de gustul apei. Oamenii mari plang cu lacrimi adevarate, plang des si scurt. Vor mereu cate un oblon nou la casa, cate un scaun de lemn in care sa-si legene amintirile. Au doar franturi de vise ce si le mai aduc cu greu aminte si desi e seara acum si ploua, in mintea lor e doar dimineata. Ma atrag in jocul lor, catre gropi pline de apa, catre povesti preapovestite, iar cand renunt ma trezesc pe uscat.
Casa mare e plina de regrete si desi apa picura incet, pana deseara va fi un lac intr-o bucata de viata.
Tu imi povestesti de oamenii tai care s-au deteriorat, eu de ai mei. De fapt e o multime care nu poate fi definita ca intreg. O adunatura de pescari nu e ca o armata. Ei incearca acum in timpul lor pierdut sa mai gaseasca bucatile din care au fost creati; in apa tulbure cu toate ca vezi pestii la suprafata e imposibil sa-i atingi.
In cele din urma vine salvatorul care se ineaca doar gustand o picatura de apa, tavanul cade peste el si in cele din urma rade. Singur dar inca rade. Vede cu putin noroc ca ploaia s-a transformat in zapada. Inchide ochii si sufletu-i in apa si apa-i in zapada.

Cel mai bun!

"Eu sunt cel mai bun", asta imi doresc sa aud de fiecare data cand glasul tau imi gadila urechea. Ca esti tu si nu altii, ca vii mereu sa ma surprinzi cu o carte delicioasa, mai buna acum decat ciocolata. Ca te straduiesti sa faci sa fie totul cat mai bun in jurul nostru si ca desi e iarna, astepti in sufletul tau vara, exact ca si mine.
Imi place sa scriu noaptea cand sufletele astea patru atipesc langa mine si doar bataile inimii mele le mai simt usor.
E placut sa stiu ca tu dormi acum si gandul tau e prea departe de realitate, ca visezi ce ti-am povestit si astepti povestea de seara urmatoare. E ca si cum eu as fi mama ta sau bunica si iti povestesc mult si tu adormi si visezi doar nimicuri.
Imi amintesc acum atingerea celor cinci degete ale mainii tale. E ca si desenul imperfect de pe abdomenul meu dar care imi vine de minune. E asa placut gadilitul coapselor de catre degetele magice si e dulce somnul. Ma chemi acum cum vrei tu si chiar daca as vrea nu as putea spune numele meu lumii de afara. E magica atmosfera ce o cream in casa si in camera cu decor cald. Tocmai din cauza ta nu pot spune nimic lumii, nu pot depana amintiri din "casa cu jucarii", caci s-ar irosi si nu ar mai fi bune la nimic. Mi-e dor de tine la fel cum mi-e dor de somn, in fiecare dimineata si seara.
Doar ia-ma in brate sa-mi asculti ritmul respiratiilor. Maine, facem schimb.