..sa-ti spun povestea a carui personaj principal ai fost tu..

Cum sa incep? Mi-e un pic greu, simt emotie in voce, dar iti voi povesti totul atat de simplu si frumos, asa cum ma stii, cum povesteam noi in toate diminetiile, serile, amandoua..
Trenul huruindu-si maruntaiele m-a facut sa simt o usoara ameteala si la un moment dat, aproape am adormit. Cand sa cobor, m-a cuprins deznadejdea, m-am gandit ca vin sa te vad dar nu ca pana acum, intr-o postura diferita.
Negarea de la aflarea vestii s-a accentuat si mai mult la contactul cu realitatea si se va accentua pe viitor, mai tare.
Stiu si-mi amintesc chipul tau de ceara si supararea care ti se citea in mimica fetei, imi vor ramane mereu impregnate in memorie.
..[simt de asemenea ca nu pot lega povestea intr-un mod facil caci nu credeam cu adevarat ca o voi scrie vreodata..]
Restul tine de poveste, parca acum ii vad pe toti venind la tine, fiecare avand in sufletul meu povestea-ti creata, povestea vietii lor care acum se derula asemeni unui film. Eram doar un simplu spectator si nu le puteam transmite emotia, ei erau actorii, jucau intr-un film despre a carui identitate nu aveau habar si despre care nu vor afla niciodata.
Chipul tau bland si angelic ma privea de data aceasta mai trist ca niciodata, iar in tot timpul cat am stat langa tine te-am rugat cu toata fiinta mea, cu toata suflarea, sa te trezesti, dar de data aceasta, ca o prima data, nu ai vrut sa ma asculti. Ti-am prezentat si ti-am aratat locurile, jocurile, povestiile noastre preferate. Te-am mai rugat inca de mii de ori sa vii cu mine, iar apoi mi-am dat seama, a treia zi, ca nu poti veni inapoi, dar te-am simtit mai destinsa, ti-am atins mana dreapta, rece, ti-am sarutat fruntea si te-am vrut inapoi. Mi-am dat seama ca sufletul ti-era cald si alaturi de mine, alaturi de tot ce ne leaga, am reusit sa fim impreuna si-ntr-o zi trista, tu ai fost cu mine-n ziua nasterii, eu cu tine, in cea a mortii. Am schimbat rolurile si am  simtit o durere prea greu de suportat, dar ti-am acceptat dorinta de a merge alaturi de Taticul.
Sa nu ne amintim de lucruri triste, sa nu credem ce am vazut ci sa credem in ceea ce-am fost dintotdeauna. Sa te aud mereu, sa te simt mereu, sa te vad mereu, sa fim impreuna mereu.
Atat aud pe moment, printre lacrimile ce se preling pe obraz te pupa bunica..
Iti spun acum ca si ultima data, cu dor vesnic sa fii cuminte si sa ai grija de tine, Te Iubesc!
..si eu, Foarte Mult!...

invatand...

Am invatat ca nu trebuie sa judec oamenii dupa aparente si uneori nici chiar dupa faptele intamplate la un moment dat.
Greseala a fost construita in comun, nu se stie inca si nu se va sti niciodata care a fost mai "malefic". Din fiecare zi ce trece invat sa supravietuiesc, invat sa ma agat de lucruri bune si sa nu ma las prada deznadejdii.
Acum imi cunosc vina si o pot manipula. Posesivitatea, invidia crescuta si copilaria exagerata te-au departat de mine. Vina ta, ti-o cunosti singur, eu nu mai pot sa pun un "diagnostic" din pricina ca AM INVATAT ca viata e o cursa, e nevoie de lupta permanenta, de curaj debordant, de un pic de aroganta si un dram de nesimtire.
Firea-mi pasiva, melancolica reuseste sa atraga sau sa indeparteze lumea; dar observ ca intr-o lume in viteza pot sa-mi accelerez simturile, actiunile, chiar sa controlez posesivitatea. Tot ce fac acum e "INVAT". Cum?
Din greseli, din lacrimi, din bunatate si din copilul care inca sunt. Ma lupt cu mine sa-mi depasesc conditia si fie ca vrei fie nu, ai o contributie importanta. Ma faci sa vad ca in spatele fetei inocente, cu ochii parca tot plansi, trebuie sa existe o femeie adevarata. Incerci sa scoti maximul din mine dar inca nu sunt sigura daca pot merge pana la capat.
Dar, in seara aceasta cu luminile aprinse si cu obrajii fierbinti, ma determini sa lupt, ti-am spus, involuntar. Ma impusti cu sete ca sa scoti ce e mai bun si mai puternic din mine. Imi lasi insa exteriorul neatins.
Pentru astea, in seara de 18 octombrie, impotriva vointei mele de pana acum, te felicit!