Pe caldura.

Hai zi-mi ceva frumos, sa-mi treaca nelinistea, te rog.

Pai, aseaza-te comod pe scaunul rece si asculta…

“ e frumos la noi si e cald. Beau o cafea buna si din cand in cand tresar la emotia exmenului de duminica. Ii aud pe vecinii cum se cearta. Ei habar nu au ce lume se ascunde dincolo de usa lor. Si trece ziua, trece soarele dar ii mai simt si acum caldura in piele.

   

   Imi amintesc ce frig ne era asta-iarna, cand adormeam imbratisati si ne incalzeam rar. Ne picura zapada fetele si ne inghetau genele. Paream mai copii si parca eram dintr-o poveste spusa de bunica, la gura sobei, intr-o seara de miercuri. Ne gandeam cu rabdare la ce incercari ciudate ne pune viata si cum oamenii vin si pleaca. Eu eram in visul meu, in plina realizare iar tu, te decopereai  incet,  in fiecare zi care trecea. Zambesc acum, pentru ca asa faci si in prezent, iar si iar, nu-mi lasi timp de ragaz. Esti ca o prajitura cu foarte multe gusturi dulci sau ca o carte cu prea multe file, greu de citit dar fascinant de patrunzatoare.

  E ca si cum mi-ai spune azi ca pana acum, noi nu am trait nimic, de azi urmeaza totul, de aici incepe viata. Te simt azi mai aproape ca ieri si tot mai iubit. Si ascult aceeasi piesa in suflet de cate ori te vad. Si-mi  vine sa-mi scriu fericirea cu litere de tipar si cu negru tus. Sa te desenez in suflet ca si in realitate si sa nu uit niciun detaliu.

   

Azi e cald si trupurile noastre canta, si ploua si miros a menta. Maine vom fi tot noi imbracati in copiii de odinioara. Poimaine vom lasa intamplarea sa ne poarte pasii. Mi-e prea greu sa aflu ce va urma, dar ma bucur in fiecare moment de spontaneitate.”

Te-ai mai linistit? Poti sa mergi sa-I spui lui M ca pleci, va surade pe furis. Stie ea unde sa te astepte…

jurnal.

Viata mea de aproape doi ani incoace, s-a schimbat profund. Tin sa iti povestesc acestea, caci tu esti singura care ma asculta, ma intelege. De fiecare data cand simt ca ma prabusesc, tu imi esti ca un zid si ma opresti, ma faci sa simt raceala betonului si astfel sa ma trezesc.
Vin si in seara aceasta sa-ti povestesc ultimele trairi. Stiu ca ti-am mai spus de nenumarate ori cum ma doare sufletul, cum aceasta fata m-a mistuit pe dinauntru, iar acum vrea sa faca acelasi lucru si cu aspectu-mi exterior.
Plec in graba si o ajung. Cu toata puterea o conving sa vina acasa. Ajung in camera mea si o las sa se odihneasca. Inchid usa cu cheia, doar din obisnuinta, de siguranta, ea in schimb vede in acest gest un atac asupra eului ei revoltator.
Se zbate, tipa si ar vrea sa se elibereze exact ca o pasare prinsa intr-o colivie. Trece de la o stare de spirit la alta, cauta cu ochii mari si intrebatori un punct de sprijin pe care nu-l gaseste. Imi cutremura viscerele cand o vad asa pierduta si vreau din tot sufletul sa-i redau linistea, dar nu reusesc. Ma pierd pe mine insami din peisaj si ea-mi simte teama.
Are tendinte de linistire, ca un bolnav psihic in momentele sale bune. Se apropie dintr-o data de mine iar apoi, cu genele imi gadila obrazul. Ma feresc de sarutul ei cat pot mai mult, dar in unele secunde imi pierd controlul, ea ma atinge si imi tremura sufletul. Trece un curent prin tot corpul meu si din atingerile ei se produce o explozie de simturi. As vrea sa inteleaga si sa simta cat de tare o iubesc cat de mult imi doresc prezenta ei, animarea de care da dovada sa mi-o insufle si mie.
Incepe sa planga exact ca un copil care a ramas singur si se cutremura din tot corpul. Atunci nu mai are nevoie de mine, ma respinge cu ura si-mi reproseaza ca o sechestrez. Desi ii spun ca poate sa deschida oricand usa, e imbufnata. Nu-mi mai vorbeste si incepe sa-mi distruga lucrurile, sa ma muste, sa ma loveasca la propriu. Ma doare ura ei mai presus de durerea fizica. Adoarme pana la urma si o las singura.
Ma duc sa ma plimb in tacere prin ploaia deasa. Nu pot plange, dar imi simt sufletul mai linistit cand simt ploaia prelingandu-se pe corpul meu care inca fierbe, nu din cauza ei, ci din cauza situatiei create, a penibilului careia nu-i pot face fata.
Draga T., trec azi prin curtea facultatii si ma simt strain de colegi, de mediu, de vreme. Nu e locul meu aici si ma simt exclus. Privirile lor taioase sunt vizibile printre sunetele rasului ei ascutit.
N-am avut curaj sa-ti spun, dar aseara, printre pauzele furtunii mi-a soptit ca ma iubeste. Am ramas mut de uimire si n-am reusit sa ii spun nimic. Probabil era lumina prea slaba..

6 litere, de fapt 3 silabe, intr-o viata intreaga...

Pisicile mele, pisicile tale. Pana la urma sunt ale tale, dar tot vorbind despre ele, le-am imprumutat si eu si tot aud cand ma pun in pat seara, mieunatul lor care uneori imi zgarie auzul; alteori ma face sa zambesc si sa adorm pe-o blanita tarcata.
Stau in curtea plina de soare si plina de aer. E asa mult aer incat imi provoaca repulsie. Unde ma uit, unde respir, e plin de aer, el imi patrunde peste tot si pe niciunde. Uneori am impresia ca si eu sunt doar aer.
Pisicile in schimb sunt fiinte, le vad eu cum respira sacadat, pe burtica lor fina imi pun mereu urechea si imi simt viata. Mai bine zis o vad, viata e in ele si mi se deruleaza pasiv in fata ochilor. Au multe culori, multe combinatii pe care oamenii nu le observa. Mentionez acestea in deplinatatea facultatilor mintale, caci vorbisem intr-o zi cu o prietena, iar ea mi-a spus rece, ca nu percepe culorile matelor. Ele sunt toate la fel, putin interesante si fara rost. M-am intristat.
Le observ rostul la mine in suflet. Le vad cum se joaca si imi creste inima.
Vin mereu si le mangai, ele imi gadila gleznele cu mustatile lor, si isi pun amprenta pe sosetele mele mici si scurte. Vreau mereu sa imi afund simturile in perinitele lor de piele negre si moi. Sa imi pasesc viata cu ajutorul lor si sa imi apara riduri de bucurie.
Mereu imi doresc multe lucruri, visez iar astazi visul meu e materializat in pisici. Spun pisici pentru ca nu ma regasesc doar in una. Cate putin din fiecare si astfel realizez intregul feminin. In fiecare suflare a lor vad un alt timp al vietii, cum a trecut totul atat de repede, cum ieri ma plimbam in curte cu picioarele goale si azi aud ecoul tocurilor de pantofi de femeie.
Cine poate sa imi mangaie sufletul si sa ma faca sa zambesc spontan? Pisicile tale care acum sunt impreuna si se joaca langa un copac din curte.
Imi trece prin minte viata lor, iar dintr-o data am o previziune urata, cum ca, eu stau pe-un leagan si le vad moarte. Vine noaptea si lutul negru si rece le acopera corpurile lor inca putin calde. Mai au un licur si o bataie a ochiului impregnata in imaginea mea. Le vad murdare si sufocate de viata prea scurta.
A doua zi vad doar urme langa copac. Merg pana acolo si pamantul e uscat de soare. Imi dau seama ca eram mica si am avut pisici, multe. Inca le mai aud plansul, seara inainte sa adorm.
Ma intreb de ce le-am lasat sa moara, din ce cauza nu le-am salvat, de ce nu le-am invatat sa vorbeasca.
Azi nu-mi pot raspunde nici eu la aceste framantari. Poate copii mei le vor salva mai repede decat sa le ingroape de vii.
Hai tu sa le faci sarbatoarea amintirii.

A.M.

Stii, ma uit la tine si o voce interioara imi sopteste povestea. Nu stiu inca ce va iesi la sfarsit si daca o voi publica pe blog.
Stand asa, imi amintesc toata istoria "voastra". Zambetul inflorit in coltul gurii, frunzaritul cartii care pare sa iti dea un avant mai mare in sentiment. Lumina aceea din ochii tai e unica.
Da, e adevarat, i-ai spus de nenumarate ori ca o iubesti, i-ai spus cat e de frumoasa si cat de mult inseamna pentru tine. I-ai spus din nou si ai fi in stare sa faci din asta o obisnuinta. Simt si observ cand iti sare sufletul din piept la vederea ei, cand i-ai da si ultima suflare, doar sa o vezi fericita. Orice zambet sau lacrima de-ale ei le-ai prins intre palme si le pastrezi temeinic intr-un sertar. Ii stii preocuparile si dorintele. O vrei doar pentru tine, dar ti-ai sacrifica sufletul in cazul in care fericirea ei ar fi dupa colt.
Dupa parerea mea de artist novice iti doresc cucerirea sufletului ei, prin chemari launtrice, prin strigate de disperare interioara care o vor face sa vibreze doar uitandu-te in ochii ei. Doar soptindu-i vorbe goale pe hartie, in sala de lectura, ea va stii ca iti bate inima. Ea va stii din mersul tau incotro sa se indrepte si va afla care e mersul relatiei. Fa-o sa-si doreasca psihic totul, imbolnaveste-o mintal pana la delir si apoi asuma-ti consecintele.
Nu o lasa sa scape si nu uita ce ti-ai promis. Lupta pana nu mai ai suflare, apoi ia-o de la inceput..

vreme trece, vreme vine..

Hai sa ne amagim cumva frumos ca vom fi mereu tineri si vom avea mereu timp de toate. Sa ne gandim ca zilele care vor urma vor fi doar ale noastre, ca nu ne va lua nimeni timpul, iar timpul se va lasa pacalit de dulcea noastra suflare. Stiu ca toate-s trecatoare si pentru asta, vreau ca de-acum sa organizez eu ziua, daca nu pot toate zilele, macar orele, timpul nostru.

Sa ne mangaie soarele, iar cand dorinta ti-e prea mare, sa ne racoreasca zapada. Sa avem mult la dispozitie, sa ne saturam de-un timp si sa trecem la altul. Sa facem noapte cand vrem sa dormim si ziua cand alergam prin iarba uda. Sa dureze imbratisarea cel putin doi timpi, iar in al treilea sa bem vin. Sa nu ne obosim razand, nici sa ne irosim in tacere. Veselia si cheful de viata sa ne fie in sange si sa le povestim copiilor experienta cum ca, noi aveam douazeci si ceva de ani si reuseam sa imblanzim timpul. Reuseam sa-l facem sa ne asculte. Timpul si intamplarile sunt ca si acel cerc. Daca le mangaiem vor deveni vicioase.

Insa timpul nostru ne era prieten. Nu venea la noi des, dar cand sosea, de cele mai multe ori uita sa plece, iar asa il iubeam tot mai mult.

Azi sunt in "illo tempore", nu ma simt nicaieri, nici chiar daca nicaieri ar fi in cel mai dulce loc posibil. Vreau sa fac eu regulile si vreau "Luna patrata". As vrea un roman care sa nu se termine niciodata, care sa-si dubleze volumul de fiecare data cand ajung la ultima pagina.

Poti sa uiti ce am scris, poti sa stergi. Daca nu o faci tu, sigur va veni timpul sa o faca in locul tau. Povestea mea scrisa prost intr-o zi obisnuita cu cafea suna ciudat.
Imi bate inima in carte si trebuie sa o supraveghez. Iar povestea cu romanul care nu se termina niciodata e doar in sufletul meu. Mai sunt si alte carti care vor acest privilegiu. Eu am in momentul acesta trei pe masa...

..sa fie vineri toate zilele!

Cu cat stau mai mult sa analizez procesul care se formeaza, cu atat mai mult imi dau seama ca nu-l pot explica , dar stiu ca in momentul in care ma gandesc la el imi amintesc de “Creatorul de fluturi”.

Stie intr-adevar tot ce se intampla, dar nu vrea sa imi explice. Ma duce intr-o lume care vreau sa-mi fie familiara, si uneori, prin transpunere, mi se potriveste ca o manusa. Imi da mereu teme si emotii, ma lasa sa ma exprim liber si se distreaza grozav impreuna cu mine. Imi admira scrisul italic si ar vrea uneori sa-l faca drept, dar cred mai mult decat putin in capacitatiile lui selective.

                Azi, desi ma straduiesc sa ma exprim literar, nu reusesc. Azi sunt intr-o dispozitie de scris, rece. Cuvintele care-mi vin in minte si bratul pe care mi-l amintesc si il simt pe coapsa mea ma fac sa tresar. Sa ne visam departe de lumea asta care pare tot mai stranie si mai necunoscuta noua, sa ne trezim in dimineti racoroase in asternuturi impecabile si cu usoare raze de soare pe obrazul incalzit.

                Stau acum departe de tine si ma simt aproape. Vreau sa te fac sa intelegi gravitatea faptelor tale, toata insufletirea pe care mi-ai dat-o, ma face uneori de multe ori sa imi pierd mintile. Azi scriu ciudat si ma simt plictisita de decorul de care sunt inconjurata. Visez la zilele de vineri asa cum visam odata la maturitate. Acum vrem sa fim copii si facem cum facem si ne apropiem tot mai mult de statutul de “oameni mari”, asa cum iti place tie sa auzi.

                Diminetile ma uit in jur si pe drum aud rasul tau in toata linistea sufletului meu. Iti aud pasii pe pamantul reavan ce se va trezi la viata in curand. Iti simt prezenta aici, acolo si peste tot de jur imprejurul meu. Ti-am spus de atatea ori ca ea ar fi vrut sa te cunoasca si stiu si simt ca ai fi fost mult mai mult decat potrivit, rolului.

                Acum astept pianul de vineri seara. Stii, nu vom vorbi , vom face ca si cum faptele sa vorbeasca pentru noi. Sa fim satui de cuvinte dar in acelasi timp dornici de vociferare. Te iau in brate si aud in minte piesa care-mi circula in nebunie prin vene..
                I'll fight for you!

Ma bucur ca existi!

L. e grozav. Desi nu i-am spus asta direct, o stie. Stie ca eu sunt fetita lui "mult visata" cu ochii verzi si par carliontat. Stie ca mereu imi insenineaza privirea "cele trei inimioare" si ca ma gandesc acum la el.
Vine mereu o vreme cand simt sa scriu povestea unui prieten. Azi, printre desenele de la histo, imi vin in minte imbratisarile tale calde de zile de sarbatoare, mustata neagra si parul nins, vinul de casa si un sentiment de apartenenta, de-un mare suflet.
Stiu ca nu pot descrie aici toata istoria noastra, toate intamplarile care ne inconjoara, dar pot prinde franturi de vise. E ca si cum, tu ai sta in fata mea acum si-am povesti de toate, am rade cu pofta, eu, tu si Mamica.
Am multe sa iti spun si mai ales sa-ti multumesc, pentru toate atentiile si iubirea pe care mi le acorzi cu fiecare ocazie. Fiecare intalnire are rolul si locul ei, in jurnalul nostru secret.
Nu pot sa uit ziua de intai cu cele trei inimioare si emotia pe care am simtit-o. Si este cel mai frumos cadou primit, iti spun sincer iar picaturile de roua din ochii nostri de atunci au dat un plus magic momentului. Imi amintesc de toate, de bucurii, de necazuri, de copilul care inca zace in tine si care mi se arata mereu. Esti atat de apropiat sufletului meu, incat ti-am facut o poza chipului, in minte. Nu uit detaliile, iar cand vine vorba sa te descriu stiu si cele mai mici amanunte.
Si mie "imi pac cimesele" si vreau sa fim din nou copii. Vreau sa fiu iar copilul care se trezea dimineata la auzul vocii tale, sa te sarut pe obrazul rece si sa impartim aceeasi farfurie. Sa dam de mancare animalutelor si sa stropim via, sa mergem la colindat, la pescuit. Sa mancam ciorba ta preferata si sa bem sprit. Sa radem toti trei, eu sa fiu copila, catelul sa aiba boticul umed si rece.
Ne vad pe noi plimbandu-ne prin parc, toamna. Dar din iarna aceasta am ramas doar noi doi. Ne intalnim in bucatarie la gura sobei si depanam amintiri, iar apoi adormim sub raze razlete de iarna. Ma visez copil, iar tu visezi ca eram mici si printr-o minune noi eram frati si mancam dimineata paine cu ou.
 "Si te iubesc, ca si pe copiii mei!"