Stiu ca vei fi acasa, anul care vine..

E o senzatie pe care nu stiu cum sa o descriu. E o situatie noua careia nu stiu cum sa ii fac fata. Vin momente in care nu stiu ce s-a intamplat, ma simt din alta lume si parca traiesc o poveste.
Mai mereu in ultimele zile, traiesc povestea nou si prost creata. Desi e greu de crezut nu ma revolt impotriva nimanui, nu cer explicatii, nu pun intrebari si sunt constienta ca raspusul va veni cand posibila mea intrebare, va fi moarta.
Desi nimeni nu-mi sta in preajma stiu ca nu sunt singura. Ce nu inteleg e parasirea, abandonarea, desi tu, ma iubesti. Imi vin toate senzatiile, toate gusturile, tot mirosul si simtul tau in minte, mai puternice decat oricand. Incerc sa te scot din visul meu nevisat, sa te aduc aproape, dar ma simt cu sufletul amortit. Ma simt ca si cum o mare de apa ar navali peste mine si tot ce as simti eu ar fi uscaciunea padurii, toamna.
Se termina si anul acesta, vine altul, mai bun spun unii, in care te simt si te voi simti departe, aproape. Esti gandul meu seara si dimineata si imi esti prezenta mai mereu in vorbe. Tot incerc sa te aduc inapoi dar esti deja departe. Poate te-am strigat prea tarziu, poate nu te poti intoarce. E un cerc vicios, stiu, si uneori ai vrea sa strigi si nu poti, exact ca in visele acelea cand alergi si nu gasesti un final.
Sper macar sa ai cu tine tot ceea ce ai nevoie. Sa nu te simti mai prejos decat ceilalti si sa fii fericita. Inca te astept la o cafea, "asa ca intre doctorite". Cheama-ma, striga-ma, adu-ma acasa. Hai mai repede si adu-l si pe Taticul. Crezi ca poti?!..

Parintii tai sunt parintii mei...

Stii, nu ti-am zis niciodata cat de mult te pretuiesc si cat imi esti de draga. Si acum ma straduiesc sa o fac..
Si iti spun asa: parintii tai sunt si parintii mei. M-au transferat tie si nu lui, pentru ca ii erai mai draga Taticului si el a dorit foarte mult ca noi doua sa fim surori, ca eu sa stiu povestea cu "siropul somnifer", cu oamenii mici care dorm in spatele televizorului si cizmele din pat. Mi-a dat ochii verzi si zulufii indrazneti, pasiunea pentru animale si lumina din ochii Mamicii; ea insa mi-a dat dependenta de Albinita cu ceai de lamaita, nuca cu cozonac, injectiile cu dragoste si caldura din suflet, imbratisarea perfecta si cele multe vieti.
Ti-am luat parintii sa ii fac ai mei si pot sa zic ca am reusit. Te-am vazut cum ai crescut si nu de putine ori am fost langa tine. Vorbele lui M. ma aduceau in miezul actiunii si puteam observa totul, ca si tine. Taticul facea mereu Rebus in putinul timp liber, cu o ureche la problemele noastre si cu ochii in litere. Ma mustra mereu cand exageram si nu ma lasa sa aflu toate detaliile. Stia bine ce urma sa se intample si astfel crea legatura noastra de apoi. Mamica ma lua mereu in brate si-i ascultam bataile inimii pregnant, radeam cand ciocurile de puiuti ne perforau degetele si cand alunecam pe gheata. Ne imbracam mereu la moda si nu ieseam niciodata nearanjate din casa.
Eram trup si suflet impreuna iar cand stateam fata in fata, cele patru alunite isi zambeau si schitau in mintea noastra "M.A.M.A". Nu ne lasam mai prejos si vroiam sa credem ca vom invinge totul, chiar si trecerea ireversibila a timpului, chiar si trecerea in neant.
Vroiam sa ramanem acolo, unde lacrimile tale se preling pe obraz in dimineata de 1 august 91, unde cantam colinde pe 25 decembrie si culegem ghiocei in 7 aprilie.
Cifre magice pot sa le numesc si de intregire a intregului, ca si cum am palpa un pantece de mama, perfectul round.
Desi trecerea si schimbarile petrecute ne fac sa credem ca ne-am pierdut, eu stiu ca suntem tot acolo, unde Taticul ii da un sut pisicii de sub masa, Negrea e cu ochii plansi la painea cu dulceata linsa, leganatul pe piciorul perfect, mamaliga cu branza si gropita din obrazul rozaliu, mereu acele maini calde, muncite si pline cu dragoste.
Iti multumesc ca m-ai lasat sa-ti imprumut parintii. Cadoul primit in schimb e de nedescris, stie sa ierte si sa ma mangaie cum nu o va mai face nimeni niciodata.
Hai sa fim una ca si cum am fi doua, hai sa fim doua ca si cum am fi trei, hai sa fim Cele Trei ca si cum am fi Toti Patru!

Te Iubesc..

..sa-ti spun povestea a carui personaj principal ai fost tu..

Cum sa incep? Mi-e un pic greu, simt emotie in voce, dar iti voi povesti totul atat de simplu si frumos, asa cum ma stii, cum povesteam noi in toate diminetiile, serile, amandoua..
Trenul huruindu-si maruntaiele m-a facut sa simt o usoara ameteala si la un moment dat, aproape am adormit. Cand sa cobor, m-a cuprins deznadejdea, m-am gandit ca vin sa te vad dar nu ca pana acum, intr-o postura diferita.
Negarea de la aflarea vestii s-a accentuat si mai mult la contactul cu realitatea si se va accentua pe viitor, mai tare.
Stiu si-mi amintesc chipul tau de ceara si supararea care ti se citea in mimica fetei, imi vor ramane mereu impregnate in memorie.
..[simt de asemenea ca nu pot lega povestea intr-un mod facil caci nu credeam cu adevarat ca o voi scrie vreodata..]
Restul tine de poveste, parca acum ii vad pe toti venind la tine, fiecare avand in sufletul meu povestea-ti creata, povestea vietii lor care acum se derula asemeni unui film. Eram doar un simplu spectator si nu le puteam transmite emotia, ei erau actorii, jucau intr-un film despre a carui identitate nu aveau habar si despre care nu vor afla niciodata.
Chipul tau bland si angelic ma privea de data aceasta mai trist ca niciodata, iar in tot timpul cat am stat langa tine te-am rugat cu toata fiinta mea, cu toata suflarea, sa te trezesti, dar de data aceasta, ca o prima data, nu ai vrut sa ma asculti. Ti-am prezentat si ti-am aratat locurile, jocurile, povestiile noastre preferate. Te-am mai rugat inca de mii de ori sa vii cu mine, iar apoi mi-am dat seama, a treia zi, ca nu poti veni inapoi, dar te-am simtit mai destinsa, ti-am atins mana dreapta, rece, ti-am sarutat fruntea si te-am vrut inapoi. Mi-am dat seama ca sufletul ti-era cald si alaturi de mine, alaturi de tot ce ne leaga, am reusit sa fim impreuna si-ntr-o zi trista, tu ai fost cu mine-n ziua nasterii, eu cu tine, in cea a mortii. Am schimbat rolurile si am  simtit o durere prea greu de suportat, dar ti-am acceptat dorinta de a merge alaturi de Taticul.
Sa nu ne amintim de lucruri triste, sa nu credem ce am vazut ci sa credem in ceea ce-am fost dintotdeauna. Sa te aud mereu, sa te simt mereu, sa te vad mereu, sa fim impreuna mereu.
Atat aud pe moment, printre lacrimile ce se preling pe obraz te pupa bunica..
Iti spun acum ca si ultima data, cu dor vesnic sa fii cuminte si sa ai grija de tine, Te Iubesc!
..si eu, Foarte Mult!...

invatand...

Am invatat ca nu trebuie sa judec oamenii dupa aparente si uneori nici chiar dupa faptele intamplate la un moment dat.
Greseala a fost construita in comun, nu se stie inca si nu se va sti niciodata care a fost mai "malefic". Din fiecare zi ce trece invat sa supravietuiesc, invat sa ma agat de lucruri bune si sa nu ma las prada deznadejdii.
Acum imi cunosc vina si o pot manipula. Posesivitatea, invidia crescuta si copilaria exagerata te-au departat de mine. Vina ta, ti-o cunosti singur, eu nu mai pot sa pun un "diagnostic" din pricina ca AM INVATAT ca viata e o cursa, e nevoie de lupta permanenta, de curaj debordant, de un pic de aroganta si un dram de nesimtire.
Firea-mi pasiva, melancolica reuseste sa atraga sau sa indeparteze lumea; dar observ ca intr-o lume in viteza pot sa-mi accelerez simturile, actiunile, chiar sa controlez posesivitatea. Tot ce fac acum e "INVAT". Cum?
Din greseli, din lacrimi, din bunatate si din copilul care inca sunt. Ma lupt cu mine sa-mi depasesc conditia si fie ca vrei fie nu, ai o contributie importanta. Ma faci sa vad ca in spatele fetei inocente, cu ochii parca tot plansi, trebuie sa existe o femeie adevarata. Incerci sa scoti maximul din mine dar inca nu sunt sigura daca pot merge pana la capat.
Dar, in seara aceasta cu luminile aprinse si cu obrajii fierbinti, ma determini sa lupt, ti-am spus, involuntar. Ma impusti cu sete ca sa scoti ce e mai bun si mai puternic din mine. Imi lasi insa exteriorul neatins.
Pentru astea, in seara de 18 octombrie, impotriva vointei mele de pana acum, te felicit!

parca..as? sau mai bine nu!

..ma gandesc cum as fi fost eu in locul tau...
Da stiu, vine greu si obositor sa te gandesti mereu la asta, sa te pui in locul celuilalt, asta inseamna altruism vei zice, dar hai ca parca-as incerca..
Ei ei..pai ti-as spune mereu cat de mica esti si cat de mult te apreciez..ti-as aduce o floare si as ruga-o pe Lisa sa ti-o dea, as manca impreuna cu tine din aceeasi felie de paine cu iaurt si dulceata chiar daca ar fi ultima, te-as lasa sa dormi intinsa pe tot patul si m-as inghesui fericit pe margine sa-ti cuprind mijlocul descoperit, te-as lasa sa te prostesti si as alerga cu tine prin iarba rece cu picioarele goale, te-as duce la animalute si te-as lasa in grija lor, as vorbi cu tine toata noaptea si ti-as gadila cu genele obrajii aprinsi, ti-as aranja buclele pana prind forma corspunzatoare si-mi surad, te-as incuraja sa conduci si te-as tachina usor cu drag, te-as imbraca in cele mai dragute haine (neaparat rochii, de preferat mulate), n-as lasa pe nimeni sa te priveasca si as fi mereu cu ochii pe tine, te-as ghida dupa pasii meii prin nisip pana simti ca poti sa mergi singura, as invata cu tine si de la tine tot ce inca nu stiu, as vorbi singur cand tu nu esti, te-as striga pana ai veni, as asculta piesa ta preferata si as manca ciocolata cu scortisoara, as bea cafea cu tine dulce de la lapte fara pic de zahar, as merge cu tine sa o vedem pe Mamica si am rade fericiti la auzul amintirilor ei, as zambi si te-as musca usor de mana acolo unde doar tie-ti place, as vorbi mult si te-as lasa sa vorbesti mai mult, as face prajituri cu tine si te-as murdari de ciocolata, te-as saruta pe incheietura mainii si pe glezne, ti-as mangaia spatele si nu te-as lasa sa pleci de langa mine dimineata, m-as uita la desene cu tine si te-as lasa sa fii ce personaj vrei tu, as merge la examen in locul tau si as spune senin ca azi eu vreau sa fiu tu, ti-as da din curajul meu si din hotararea mea nestramutata, as povesti cu mama ta, m-as uita cu tine la reclamele cu Kodak, te-as tine in brate si te-as lasa sa faci la fel, te-as suna doar sa-ti aud vocea, te-as mangaia si ti-as sterge lacrimile de bucurie cand citesti mesajul aceasta..ti-as mai spune multe dar, :
"Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute în care te-as vedea, ti-as spune cat te pretuiesc si nu mi-as asuma, în mod prostesc, gandul că stii deja."

amalgam cu ganduri..

..hai sterge-mi te rog rimelul uscat de pe obraz si alinta-ma. Ajuta-mi coapsele sa primeasca dulcea imbratisare a matasii negre si incheie-mi nasturasii de la sosete. Mangaie-ma usor pe spate si sufla-mi colbul de peste trup. Nu ma lasa singura in mijlocul pustiului rece de pe strada Rozelor intr-o dupa-amiaza tarzie de inceput de toamna..

cat de bine suna "Toamna" si cat de usor imi e sa imi amintesc inceputul. Zilele se vor face mai micute si soarele mai strain, ele vor pregati anotimpul ce urmeaza sa vina si care ti-e atata de drag. Ne vom incalzi mainile reci in palme calde, vom bea vin cu scortisoara si ne vom alinta simturile..

vad simplitatea faptelor tale si ma bucur sa aflu o asa apropiere intre doi copii. Visasem asta inainte..si visam ca-mi faci lucruri si mai indraznete, dar in prezentul acesta care pare ireal te simt uman, viu, palpabil. Iti simt rasuflarea in ureche ca si un vuiet cald de toamna, intr-o zi inca pastrata de asta vara. Si vad in fata ochilor o mare de oameni..desi suntem doar noi, ceilalti vibreaza, canta un cantec nestiut si strident. Vin sa "coloreze" atmosfera, care deja era creionata viu, aprins..

fata: (continui tu?...)

suntem impreuna, e intuneric..ma apropiu de tine...ma simti cald. O sa simti fiecare por al pielii tale ca o rasuflare a unui vulcan furios sub atingerea degetelor mele. O sa te cuprind cu ambele maini asa, strans langa mine, incat sa imi simti fiecare bataie a inimii, fiecare rasuflare. Incremenesti. Ti se opreste inima, suflarea, devenim un trup, un suflet gata sa se aprinda in cristalele ghetii care ne trezeste fiecare simt.. te sarut usor pe spate, iti soptesc la ureche, tresari ca un tunet puternic, intr-o ploaie linistita de vara.. iti ating urechea..cu buza de jos..

barbatul: (mai esti?...)

 p.s.: Multumesc, ca m-ai lasat sa-ti desenez trairea :*

fum...

Nu exista perfectiune, oameni perfecti nici atat. E vorba aici doar de increderea, speranta, sprijinul pe care ni-l punem in celalalt. Desi uneori promitem prea multe si facem prea putin, desi stradania noastra e reala, suntem gresit perceputi, neintelesi, uneori chiar marginalizati si de aici pleaca toate problemele, uneori si exercitiile.
Exercitiul de fata e: traieste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dar traieste fara mine. Fii singura (oricum vei fi mereu), descurcareata si lasa-ma in pace. Nu-mi dori binele dar nici raul, nu te bucura de reusitele mele, nu imi da sfaturi. Daca ma vezi acum, gandeste-te ca eram frati si tu, cu piciorul ai rupt camaruta care ne lega. Prin intermediul peretelui translucid te puteam vedea, ne zambeam si ganguream fericiti si mereu ma gandeam daca ti-era foame, daca te durea ceva sau daca aveai aceleasi simturi ca si mine. Imi dadeam seama ca eram diferiti dar asta nu ma impiedica sa ma joc cu tine.
Cand te vedeam plangand si zulufii aurii ti se lipeau de obraz, ceva in mine se rascolea si nu mai eram bun de nimic. Te ascultam pana te linisteai, urmarind atent sa-ti vad dintii ascutiti.
Ma gandeam des ca vei pleca sau voi pleca eu, dar nu ca vom creste atat de repede. Promisiunile din copilaria frageda le am si acum scrise pe cutia de carton cu jucarii. Bratarile noastre verzi si albastre, uneori tricouri prea largi dar pantalonii pe masura, esarfa ta si elasticele de par stau bine in sertarul cu minuni. Cartofii prajiti pe care te-am invatat sa ii faci si pizza pe care ne-o aducea mama aburinda imi umezesc si acum privirea. Aveam animale si le indrageam cu atentie, tii minte cand am gasit un arici? Sau hamsterii care ajungeau in pahare? 
Pana la urma ai decis sa iti urmezi visul, avand grija de animale, iar eu iti scriu acum povesti pe care sa le citesti la lampa gri cu fontita pe balconul inundat de vita de vie..."
Am sentimentul ca vad un final, oameni care pleaca si umbrele maro. Fiecare ii intretaie drumul celuilalt, ghiozdanul desfacut si inserarea ma determina sa inchid ochii si sufletul.

departe de lume..

Cand il vazusem simtisem ca ceva nu era in regula, sufletul inca ma durea rau, si cu fiecare vorba aruncata parca distrugeam ceva ce nu exista inca, stricam totul ca si cum as distruge visul unui copil de a manca ciocolata inca dinainte de a se naste. Era tot el, parca un el strain si rece, departe de tot ce as fi vrut sa ating, il chemam cu sufletul si el nu ma intelegea, era undeva sus, departe, uitandu-se jos, la mine cu greu. Ma mangaia si in toata imbratisarea vroiam sa ii spun sa-mi dea dragostea promisa candva, dragostea pierduta din Eden, el se ferea si imi oferea frateste bratul.

 Calatoream alaturi de el si simteam ca nimic nu era real, nimic din ceea ce aveam in suflet. Era plin de aparente peste tot, in timp, in lume, pana chiar si in sufletele  noastre. Nu stiam cum puteam remedia situatia asa ca taceam si-l priveam atenta, desi el ma simtea atat de absenta. Il cercetam cu sufletul si-l vroiam mai aproape, il vroiam in viata mea la fel cum m-as fi agatat de lume, de viata aceasta atat de trecatoare, era apa mea, era mancare pentru suflet si trup, era alinare. Incet, a disparut printre picuri, nu am reusit sa-i disting chipul cu privirea mea mioapa, dar stiu ca deja era departe. Ma privea ca si la inceput, ca si cum nu ne-am cunoaste, ca doi straini care isi zic pentru prima oara “salut!”. Pleca si sufletul meu prins de-al lui ramanea undeva suspendat, ascultam in repezeala” requirem for a dream” cum imi patrundea prin madulare, prin vene, prin artere, se urca usor si ma lasa cu o dara de sange in coltul gurii, ma lasa uscata, rece..totul avea sa se termine in curand, foarte curand..

sesiune in ganduri..

Ies pe usa si aud sunete vagi. Dupa scurta conversatie intretinuta cu A. parca as vrea sa prind aripi. Si sa merg mai departe. Alunec pe coridorul slab iluminat si pasesc ca-n vis. Starea de semitrezie imi provoaca acel gol in stomac, alerg si mai repede. Usurarea isi face apoi locul prin mintea mea incarcata de anatomie, combinata cu o bucata de blog "scris in soapta" si cu linistea din camera in care ma aflu acum. Nebunia de afara ma face sa-mi doresc sa traiesc mai intens. Sa pot exterioriza ce ma framanta sa-mi adap sufletul. Uscaciunea lui imi inunda privirea, cand o fata ma intreaba daca ma poate ajuta cu ceva. Stau lipita de calorifer..sun, inchid, sun din nou. Nu am puterea sa visez atat de mult asa ca ma leg de-un pui de somn. Stiu ca maine ma voi trezi cu o alta constiinta, totul se va defini in mintea mea si nu-mi va mai fi teama sa apas butonul verde. Azi am simtit frica..o prea mare teama necontrolata, un tremur al mainii, care mi se reflecta in voce..

p.s.: nu ma suna tu, te bazai eu [atat doar cat sa indulcesc amarul]..

show must go on..

Mi-a fost foarte greu sa accept plecarea ta. Inca sunt aici si nu realizez pe deplin ca ai plecat. Ma gandesc ca poate ai avut o zi proasta, poate e o zi de marti dupa o seara de luni, in care nu te poti aduna, dar poti aduna amintirile si parfumul care inca inunda camera. Hainele imprastiate, dezordinea si soarele care patrunde prin transparenta unei perdele stravezii, toate lucrurile mici, care adunate, dau in final ceva bun, tot jazz-ul ascultat participa la definirea decorului atat de familiar, atat de aproape de suflet. Fiecare coltisor are povestea lui bine inchegata, iar daca stai si asculti cu atentie, printre sunetele de liniste, distingi cu uimire sunete de bucurie, de agitatie placuta, de o frumusete care nu dispare imediat dupa ce soarele rasare.
Iar apoi vine singuratatea, care e in fond potrivita fiecaruia dintre noi. Ma pandeste mereu dezamagirea ca lucrurile facute impreuna, ideile gandite impreuna, nu se vor mai repeta. Ca va trebui cu bagajul de sentimente, cu o valiza aparent goala dar umpluta de greutati, sa trec dintr-o zi in cealalta, sa pasesc cat pentru amandoi si sa para totul ca la inceput, ca un strigat printre straini, ca o voce de barbat care-mi spune pe nume de fata, ca o mana pe umarul gol, lipsit de aparare.
Sa imi para totul firesc si lipsit de griji. Sa adun cu atentie memoriile ca nu cumva sa alunece in eternitate si sa fie pierdute pe vecie, ca atunci cand se va reintregi amintirea fiecare sa vina cu bucatica lui, fiecare sa spuna partea lui de poveste si felul in care a perceput-o.
Ca dupa ani de resemnare sa inteleg ca a fost inutil. Fericirea statea langa noi, era esenta, vorbele care ne hraneau o intregeau. Venea mereu sa ne mangaie si nu o luam in seama. Plecam sa descoperim lucruri, oameni noi. Nu ne puteam schimba, linistea ne parasise iar fericirea inca zacea pe-o aripa de unsprezece octombrie. Inca si azi mi-e greu sa cred in plecarea ta...

treisprezece..

zambet de zapada, caldura de mai, ciocolata de piele, atingere dulce, soare printre gene, lumina de stele, copil-barbat..te sarut incet acum si peste "multi ani" dragul meu...

E vesnica pe lume doar schimbarea

 

 

Suntem ca norii iuti, lunecatori,
Ce-nvaluie, la miezul noptii, luna:
O clipa trec, semeti, stralucitori
Si pier in bezna pentru totdeauna.

Suntem ca niste lire vechi, vibrand
In fel si chip sub fiecare boare:
Nici un acord, in trupul lor plapand,
Cu celelalte n-are-asemanare.

Un vis ne otraveste cand dormim.
Un gand ne pangareste-apoi trezia.
Totuna-i de simtim sau de gandim
De plangem sau de stim ce-i cu bucuria.

Oricata bucurie sau dureri
Ne-asteapta fara capat e cararea.
Si maine pentru om nu-i ce-a fost ieri
E vesnica pe lume doar schimbarea.

 P.B. Shelly

P.S. am simtit azi, mai precis acum sa postez poezia lui Percy Bysshe Shelley. Nu ma intreba de ce, nu-ti cer nimic in schimb. Mi-am exprimat un timp al respiratiei. Atat..

seara de weekend

Stii, mi-ar placea sa-ti ascult zambetul si sa iti citesc urechile. Da, am uitat sa-ti spun ca urechiile reprezinta o harta, un drum de parcurs. De fiecare data cand dormi, eu visez ca pornesc la drum. Vad mereu semne, cifre si un fel de conexiuni ciudate carora nu le gasesc intelesul. De ce as vrea cifre pentru a-ti remarca unele aspecte exterioare cand ele se afla atat de aproape de mine? Cu cat imi dau seama ca as reusi sa descopar cate ceva, tu te intorci in somnul tau pe partea cealalta. Si-n visul meu te pierd putin cate putin. Deci, e mai bine sa nu descopar misterul ci sa-l amplific, pierzandu-ma in alte detalii mai picante, cum ar fi pielea ta care lasa o dara de finete pe obrazul meu.

Iti simt respiratia in ceafa mea si in sufletul tau. E ca si cum la un moment dat, te-as simti pe tine in trupul meu si invers. Contopirea creata de minte nu se poate materializa, dar in realitatea noastra palpabila poate fi mai mult decat ne-am fi imaginat la inceput.

Bratele puternice ma cuprind si simt cum din stransoarea lor imi bate inima mai tare. Genele cu care imi gadili buzele imi transimt fiori prin tot corpul si ma faci a-ti spune povesti cu ciocolata. Din cealalta camera aud jazz-ul printre razele incinse, prin draperia noastra de pe vremea bunicii. Vine o vreme cand ne pierdem prin valoarea timpului atribuita de oameni. Noi, in casa, nu avem timp.

Si, in sfarsit in sufletul, caci e doar unul, se poate dormi mult, se poate plimba in voie prin intermediul  trupurilor care se indragesc, ei doi pot simti talpile reci si umede de roua, pot gusta ploaia, pot alinta o lacrima de bucurie sau pot sa se priveasca in ochi pe vesnicie. Imbratisarea ma face sa-mi doresc mai mult sa aud “Candy”, ma face sa-ti sarut pielea si sa o iau cu mine, sa-ti simt pulsatiile, sa ne bata inima la fel. Azi suntem un suflet invelit cu drag de doua trupuri, dar maine, de ce vorbesc de un maine cand stiu ca doar prezentul , doar pe "acum" il putem avea.

Sa nu ne gandim la nimic, decat la o seara de weekend in care sa ne ascultam inima…

azi nu.

Pe patul strâmt, cămaşa largă

O carte greu îşi face loc

Şi ochiul meu închis de-o geană

Alunecă anost păşind sfios.

Şi-a câta oară mintea-ngândurată

Nu îmi ceruse ca să şterg

O umbră rece, arătoasă,

Conturul clar al unui om inert.

Din praful pixului şi-a zilei reci

O vocea grea cu urme clare

Determină pe mine, om normal

Să îmi găsesc iute-o spânzurătoare.

Şi tot mai rece umbra ta

Îmi face sufletul să fie cald

De-ai fi acum în preajma mea

Te-aş ignora cu încercarea zâmbetului amar.

Doar cartea stă închisă şi străină

O vezi şi mintea-ţi flutură un gând

De-aş fi acuma o diademă

Ţi-aş săruta cu buze reci al tău mormânt.

Dar nu-mi vei spune a tale fapte

Şi ochiul tău vioi şi rece

Se va plimba pe-a mele coapse

Şi mă va-mbrăţişa asemeni unui cleşte.

O gândule te rog te-ntoarce

E-un ciclu searbăd şi necunoscut

Când din a mea viaţă vreau să plece

Ca să îl fac din viu mort şi să-l uit.

Nu vreau poemele de mulţumire

Nici chiar privire, zâmbet şi un pat

Vreau însă-o inimă să-mi dea iubire

Şi sufletul să îmi rămână tot curat.

Din palma ta, culege dacă poţi un picur

Şi-aşează-l între buclele-mi nedescâlcite

Sărută-mă ca ieri pe colţul gurii

Ca să-nflorească-n mine numai visuri.

De tine mă desparte şi păstrează cartea

O vei vedea zâmbindu-ţi luminos

Nu plânge, doar întoarce foaia

Din scrisul meu vei înţelege,

                                           dacă din carte sufletul mi-ai scos!

i'll be there..

histologie..

nu pot sa nu postez 23 martie, fara sa ma gandesc la 23 ianuarie...un ianuarie rece care promitea multe..venisem din vacanta si aveam sperante, nu una ci o multime. O revelatie exprimata rapid, scurt si concis, fara teama de a fi vazut in nu stiu ce fel, criticat e prea mult spus deja, fara niciun gand intr-un cuvant. Si uite mirarea mea consta in faptul ca eu cautam o punte de legatura intre unu si unu si am dat peste aceasta..
E ca si cum ai gasi dupa multa vreme o prajitura buna care s-a pastrat, pe care o savurezi si o pretuiesti acum mai mult decat atunci, mult mai mult. Si imi dau seama fara sa ma gandesc prea mult, ca acum resimt, retraiesc emotia aceea, zambetul pe care l-am schitat si nepasarea care ma caracteriza.
Si te caut si acum, trec zile in care doar sunetul muzicii e cel care-mi gadila placut auzul, sau doar un tril de pasarele ca si in seara aceasta inconjurand cladirea facultatii..esti acolo si nu te vad, incerc sa te simt si-mi esti strain. poate e doar un efect de moment, poate prajitura s-a ascuns si e in spatele cutiei de lapte..

M. draga M.

Suna ca o adiere usoara de primavara proaspata, sa-mi deschid glasul si sa ma apropii de tine cand am a doua sansa. Tocmai pentru ca ciocolata ti-a priit nu ai plecat. M-ai facut sa cred ca vei pleca, totusi nu mi-ai zis cuvinte de despartire si nu mi-ai oferit posibilitatea sa ti le transmit nici eu, dar in ultimul moment m-ai prins de mana. Doar gandul plecarii ma ingrozea. Recunosc, am devenit umana si am simtit cum simt si ceilalti. Doar, ca in ziua cu pricina m-am trezit tare linistita si impacata cumva, ca orice s-ar fii intamplat noi eram unite pe veci si nu m-ai fi parasit niciodata. Asa ca, am luat condeiul, pe langa mintile ascutite de langa mine, pe langa fosnetul suflului lor, pe langa ochii lor curiosi, te am cuprins in brate si uite, stam acum si visam...
Lasa-mi te rog, usa deschisa, saruta-ma pe frunte si revino..