departe de lume..

Cand il vazusem simtisem ca ceva nu era in regula, sufletul inca ma durea rau, si cu fiecare vorba aruncata parca distrugeam ceva ce nu exista inca, stricam totul ca si cum as distruge visul unui copil de a manca ciocolata inca dinainte de a se naste. Era tot el, parca un el strain si rece, departe de tot ce as fi vrut sa ating, il chemam cu sufletul si el nu ma intelegea, era undeva sus, departe, uitandu-se jos, la mine cu greu. Ma mangaia si in toata imbratisarea vroiam sa ii spun sa-mi dea dragostea promisa candva, dragostea pierduta din Eden, el se ferea si imi oferea frateste bratul.

 Calatoream alaturi de el si simteam ca nimic nu era real, nimic din ceea ce aveam in suflet. Era plin de aparente peste tot, in timp, in lume, pana chiar si in sufletele  noastre. Nu stiam cum puteam remedia situatia asa ca taceam si-l priveam atenta, desi el ma simtea atat de absenta. Il cercetam cu sufletul si-l vroiam mai aproape, il vroiam in viata mea la fel cum m-as fi agatat de lume, de viata aceasta atat de trecatoare, era apa mea, era mancare pentru suflet si trup, era alinare. Incet, a disparut printre picuri, nu am reusit sa-i disting chipul cu privirea mea mioapa, dar stiu ca deja era departe. Ma privea ca si la inceput, ca si cum nu ne-am cunoaste, ca doi straini care isi zic pentru prima oara “salut!”. Pleca si sufletul meu prins de-al lui ramanea undeva suspendat, ascultam in repezeala” requirem for a dream” cum imi patrundea prin madulare, prin vene, prin artere, se urca usor si ma lasa cu o dara de sange in coltul gurii, ma lasa uscata, rece..totul avea sa se termine in curand, foarte curand..