6 litere, de fapt 3 silabe, intr-o viata intreaga...

Pisicile mele, pisicile tale. Pana la urma sunt ale tale, dar tot vorbind despre ele, le-am imprumutat si eu si tot aud cand ma pun in pat seara, mieunatul lor care uneori imi zgarie auzul; alteori ma face sa zambesc si sa adorm pe-o blanita tarcata.
Stau in curtea plina de soare si plina de aer. E asa mult aer incat imi provoaca repulsie. Unde ma uit, unde respir, e plin de aer, el imi patrunde peste tot si pe niciunde. Uneori am impresia ca si eu sunt doar aer.
Pisicile in schimb sunt fiinte, le vad eu cum respira sacadat, pe burtica lor fina imi pun mereu urechea si imi simt viata. Mai bine zis o vad, viata e in ele si mi se deruleaza pasiv in fata ochilor. Au multe culori, multe combinatii pe care oamenii nu le observa. Mentionez acestea in deplinatatea facultatilor mintale, caci vorbisem intr-o zi cu o prietena, iar ea mi-a spus rece, ca nu percepe culorile matelor. Ele sunt toate la fel, putin interesante si fara rost. M-am intristat.
Le observ rostul la mine in suflet. Le vad cum se joaca si imi creste inima.
Vin mereu si le mangai, ele imi gadila gleznele cu mustatile lor, si isi pun amprenta pe sosetele mele mici si scurte. Vreau mereu sa imi afund simturile in perinitele lor de piele negre si moi. Sa imi pasesc viata cu ajutorul lor si sa imi apara riduri de bucurie.
Mereu imi doresc multe lucruri, visez iar astazi visul meu e materializat in pisici. Spun pisici pentru ca nu ma regasesc doar in una. Cate putin din fiecare si astfel realizez intregul feminin. In fiecare suflare a lor vad un alt timp al vietii, cum a trecut totul atat de repede, cum ieri ma plimbam in curte cu picioarele goale si azi aud ecoul tocurilor de pantofi de femeie.
Cine poate sa imi mangaie sufletul si sa ma faca sa zambesc spontan? Pisicile tale care acum sunt impreuna si se joaca langa un copac din curte.
Imi trece prin minte viata lor, iar dintr-o data am o previziune urata, cum ca, eu stau pe-un leagan si le vad moarte. Vine noaptea si lutul negru si rece le acopera corpurile lor inca putin calde. Mai au un licur si o bataie a ochiului impregnata in imaginea mea. Le vad murdare si sufocate de viata prea scurta.
A doua zi vad doar urme langa copac. Merg pana acolo si pamantul e uscat de soare. Imi dau seama ca eram mica si am avut pisici, multe. Inca le mai aud plansul, seara inainte sa adorm.
Ma intreb de ce le-am lasat sa moara, din ce cauza nu le-am salvat, de ce nu le-am invatat sa vorbeasca.
Azi nu-mi pot raspunde nici eu la aceste framantari. Poate copii mei le vor salva mai repede decat sa le ingroape de vii.
Hai tu sa le faci sarbatoarea amintirii.

A.M.

Stii, ma uit la tine si o voce interioara imi sopteste povestea. Nu stiu inca ce va iesi la sfarsit si daca o voi publica pe blog.
Stand asa, imi amintesc toata istoria "voastra". Zambetul inflorit in coltul gurii, frunzaritul cartii care pare sa iti dea un avant mai mare in sentiment. Lumina aceea din ochii tai e unica.
Da, e adevarat, i-ai spus de nenumarate ori ca o iubesti, i-ai spus cat e de frumoasa si cat de mult inseamna pentru tine. I-ai spus din nou si ai fi in stare sa faci din asta o obisnuinta. Simt si observ cand iti sare sufletul din piept la vederea ei, cand i-ai da si ultima suflare, doar sa o vezi fericita. Orice zambet sau lacrima de-ale ei le-ai prins intre palme si le pastrezi temeinic intr-un sertar. Ii stii preocuparile si dorintele. O vrei doar pentru tine, dar ti-ai sacrifica sufletul in cazul in care fericirea ei ar fi dupa colt.
Dupa parerea mea de artist novice iti doresc cucerirea sufletului ei, prin chemari launtrice, prin strigate de disperare interioara care o vor face sa vibreze doar uitandu-te in ochii ei. Doar soptindu-i vorbe goale pe hartie, in sala de lectura, ea va stii ca iti bate inima. Ea va stii din mersul tau incotro sa se indrepte si va afla care e mersul relatiei. Fa-o sa-si doreasca psihic totul, imbolnaveste-o mintal pana la delir si apoi asuma-ti consecintele.
Nu o lasa sa scape si nu uita ce ti-ai promis. Lupta pana nu mai ai suflare, apoi ia-o de la inceput..