cu mult drag.

Vorbesc de un om indragostit. Un om care-mi macina gandurile la ora aceasta din viitor, care ma atrage sa gandesc lucruri marunte, ma obliga sa imi amintesc. Si cum amintirea revine usor, totul e de la sine, nu mai simt nici constrangere, nici slabiciune.

 Si-mi amintesc doar, cum m-am indragostit. Cum indrageam si cum in momentul de fata iubesc. Ca si cum totul s-ar consuma acum si aici, ca si cum maine nu as mai avea acest privilegiu. Azi simt totul pentru ca mi-e prea frica de maine, mi-e prea frica sa nu mai pot simti nimic. Azi sunt eu si nimeni alta si iti strig numele in vis si-mi amintesc de zambetul tau dintai si de primul sarut. De toate “primele dati” ale noastre, de primul ceai, de prima imbratisare, de prima strangere de mana.

Si vreau eternitatea, vreau sa nu uit detalii, vreau ca si peste ani sa stiu ce culoare avea bluza ta albastra, ce inocenti eram si cat de acrisor a fost ceaiul. Vreau sa simt fiorii buzelor tale si cand imi va bate vantul pletele usor crete. A vrea nu e la fel cu realitatea din jur. Azi stiu totul iar peste putin timp voi uita.

Tu imi spui mereu de legatura, de conexiune, cum ca noi am fi doar o bucata de beton care trebuie modelata, intretinuta. Noi nu avem timp, viata e in noi. Desi ne mintim ca va veni o vreme, vremea e acum. Trebuie doar sa-i luam haturile in maini si la fel cum biciul loveste, asa trebuie sa ne lovim unul de altul. Trebuie sa luptam pentru bucatica noastra de suflet, stiu pare greu dar nu imposibil. Fa tu partea de rezistenta si lasa-ma pe mine sa-i defibrilez inima. Fa in asa fel incat sa fiu tot copila, opreste timpul. Tine-l in loc acum si nu-l mai lasa sa fuga. Roaga-l frumos sa ma lase sa-ti spun tot ce am de spus, sa-ti arat tot ce am de aratat si inca mai mult. Sa ne bucuram impreuna.

Desi timpul nu e viu, vorbeste-i. Spune-i ca te-am rugat eu sa faci lucrurile acestea. Ca vreau mai mult ca oricand prezentul sa ne fie prioritar si nu altceva. Ca imi doresc e prea putin spus, vreau cu adevarat e esenta.

Hai sa ne incredem ca ii va bate inima si ca va darama furtuna!

pic pic pic

.ploua gri si tavanul se umezeste, incepe sa faca valuri si sa se scurga, nu-l consolideaza nimic iar putreziciunea il va omori.
Oamenii se umezesc, mucegaiesc si se darama. Nu-i tine nimic legati in casa si nu se mai pot ascunde. Fetele lor erau vesele odata, acum li se citeste goliciunea pe trup. Ma intreaba mereu daca mi-am scris bucatica de poveste, ca ei sa aiba ce sa citeasca seara, cand se vor pune in pat. Ma leaga de lucruri inutile, de vorbe aruncate in vant si de realitate. De realitatea lor din care eu nu fac parte, de tavanul si de sufletul lor umed.
Ploaia inca aluneca incet, dar mi-e frica sa inchid ochii si sa ma trezesc apoi in mare. Vor veni sa-mi adune creioanele, umflate si ele de gustul apei. Oamenii mari plang cu lacrimi adevarate, plang des si scurt. Vor mereu cate un oblon nou la casa, cate un scaun de lemn in care sa-si legene amintirile. Au doar franturi de vise ce si le mai aduc cu greu aminte si desi e seara acum si ploua, in mintea lor e doar dimineata. Ma atrag in jocul lor, catre gropi pline de apa, catre povesti preapovestite, iar cand renunt ma trezesc pe uscat.
Casa mare e plina de regrete si desi apa picura incet, pana deseara va fi un lac intr-o bucata de viata.
Tu imi povestesti de oamenii tai care s-au deteriorat, eu de ai mei. De fapt e o multime care nu poate fi definita ca intreg. O adunatura de pescari nu e ca o armata. Ei incearca acum in timpul lor pierdut sa mai gaseasca bucatile din care au fost creati; in apa tulbure cu toate ca vezi pestii la suprafata e imposibil sa-i atingi.
In cele din urma vine salvatorul care se ineaca doar gustand o picatura de apa, tavanul cade peste el si in cele din urma rade. Singur dar inca rade. Vede cu putin noroc ca ploaia s-a transformat in zapada. Inchide ochii si sufletu-i in apa si apa-i in zapada.

Cel mai bun!

"Eu sunt cel mai bun", asta imi doresc sa aud de fiecare data cand glasul tau imi gadila urechea. Ca esti tu si nu altii, ca vii mereu sa ma surprinzi cu o carte delicioasa, mai buna acum decat ciocolata. Ca te straduiesti sa faci sa fie totul cat mai bun in jurul nostru si ca desi e iarna, astepti in sufletul tau vara, exact ca si mine.
Imi place sa scriu noaptea cand sufletele astea patru atipesc langa mine si doar bataile inimii mele le mai simt usor.
E placut sa stiu ca tu dormi acum si gandul tau e prea departe de realitate, ca visezi ce ti-am povestit si astepti povestea de seara urmatoare. E ca si cum eu as fi mama ta sau bunica si iti povestesc mult si tu adormi si visezi doar nimicuri.
Imi amintesc acum atingerea celor cinci degete ale mainii tale. E ca si desenul imperfect de pe abdomenul meu dar care imi vine de minune. E asa placut gadilitul coapselor de catre degetele magice si e dulce somnul. Ma chemi acum cum vrei tu si chiar daca as vrea nu as putea spune numele meu lumii de afara. E magica atmosfera ce o cream in casa si in camera cu decor cald. Tocmai din cauza ta nu pot spune nimic lumii, nu pot depana amintiri din "casa cu jucarii", caci s-ar irosi si nu ar mai fi bune la nimic. Mi-e dor de tine la fel cum mi-e dor de somn, in fiecare dimineata si seara.
Doar ia-ma in brate sa-mi asculti ritmul respiratiilor. Maine, facem schimb.

Pe caldura.

Hai zi-mi ceva frumos, sa-mi treaca nelinistea, te rog.

Pai, aseaza-te comod pe scaunul rece si asculta…

“ e frumos la noi si e cald. Beau o cafea buna si din cand in cand tresar la emotia exmenului de duminica. Ii aud pe vecinii cum se cearta. Ei habar nu au ce lume se ascunde dincolo de usa lor. Si trece ziua, trece soarele dar ii mai simt si acum caldura in piele.

   

   Imi amintesc ce frig ne era asta-iarna, cand adormeam imbratisati si ne incalzeam rar. Ne picura zapada fetele si ne inghetau genele. Paream mai copii si parca eram dintr-o poveste spusa de bunica, la gura sobei, intr-o seara de miercuri. Ne gandeam cu rabdare la ce incercari ciudate ne pune viata si cum oamenii vin si pleaca. Eu eram in visul meu, in plina realizare iar tu, te decopereai  incet,  in fiecare zi care trecea. Zambesc acum, pentru ca asa faci si in prezent, iar si iar, nu-mi lasi timp de ragaz. Esti ca o prajitura cu foarte multe gusturi dulci sau ca o carte cu prea multe file, greu de citit dar fascinant de patrunzatoare.

  E ca si cum mi-ai spune azi ca pana acum, noi nu am trait nimic, de azi urmeaza totul, de aici incepe viata. Te simt azi mai aproape ca ieri si tot mai iubit. Si ascult aceeasi piesa in suflet de cate ori te vad. Si-mi  vine sa-mi scriu fericirea cu litere de tipar si cu negru tus. Sa te desenez in suflet ca si in realitate si sa nu uit niciun detaliu.

   

Azi e cald si trupurile noastre canta, si ploua si miros a menta. Maine vom fi tot noi imbracati in copiii de odinioara. Poimaine vom lasa intamplarea sa ne poarte pasii. Mi-e prea greu sa aflu ce va urma, dar ma bucur in fiecare moment de spontaneitate.”

Te-ai mai linistit? Poti sa mergi sa-I spui lui M ca pleci, va surade pe furis. Stie ea unde sa te astepte…

jurnal.

Viata mea de aproape doi ani incoace, s-a schimbat profund. Tin sa iti povestesc acestea, caci tu esti singura care ma asculta, ma intelege. De fiecare data cand simt ca ma prabusesc, tu imi esti ca un zid si ma opresti, ma faci sa simt raceala betonului si astfel sa ma trezesc.
Vin si in seara aceasta sa-ti povestesc ultimele trairi. Stiu ca ti-am mai spus de nenumarate ori cum ma doare sufletul, cum aceasta fata m-a mistuit pe dinauntru, iar acum vrea sa faca acelasi lucru si cu aspectu-mi exterior.
Plec in graba si o ajung. Cu toata puterea o conving sa vina acasa. Ajung in camera mea si o las sa se odihneasca. Inchid usa cu cheia, doar din obisnuinta, de siguranta, ea in schimb vede in acest gest un atac asupra eului ei revoltator.
Se zbate, tipa si ar vrea sa se elibereze exact ca o pasare prinsa intr-o colivie. Trece de la o stare de spirit la alta, cauta cu ochii mari si intrebatori un punct de sprijin pe care nu-l gaseste. Imi cutremura viscerele cand o vad asa pierduta si vreau din tot sufletul sa-i redau linistea, dar nu reusesc. Ma pierd pe mine insami din peisaj si ea-mi simte teama.
Are tendinte de linistire, ca un bolnav psihic in momentele sale bune. Se apropie dintr-o data de mine iar apoi, cu genele imi gadila obrazul. Ma feresc de sarutul ei cat pot mai mult, dar in unele secunde imi pierd controlul, ea ma atinge si imi tremura sufletul. Trece un curent prin tot corpul meu si din atingerile ei se produce o explozie de simturi. As vrea sa inteleaga si sa simta cat de tare o iubesc cat de mult imi doresc prezenta ei, animarea de care da dovada sa mi-o insufle si mie.
Incepe sa planga exact ca un copil care a ramas singur si se cutremura din tot corpul. Atunci nu mai are nevoie de mine, ma respinge cu ura si-mi reproseaza ca o sechestrez. Desi ii spun ca poate sa deschida oricand usa, e imbufnata. Nu-mi mai vorbeste si incepe sa-mi distruga lucrurile, sa ma muste, sa ma loveasca la propriu. Ma doare ura ei mai presus de durerea fizica. Adoarme pana la urma si o las singura.
Ma duc sa ma plimb in tacere prin ploaia deasa. Nu pot plange, dar imi simt sufletul mai linistit cand simt ploaia prelingandu-se pe corpul meu care inca fierbe, nu din cauza ei, ci din cauza situatiei create, a penibilului careia nu-i pot face fata.
Draga T., trec azi prin curtea facultatii si ma simt strain de colegi, de mediu, de vreme. Nu e locul meu aici si ma simt exclus. Privirile lor taioase sunt vizibile printre sunetele rasului ei ascutit.
N-am avut curaj sa-ti spun, dar aseara, printre pauzele furtunii mi-a soptit ca ma iubeste. Am ramas mut de uimire si n-am reusit sa ii spun nimic. Probabil era lumina prea slaba..

6 litere, de fapt 3 silabe, intr-o viata intreaga...

Pisicile mele, pisicile tale. Pana la urma sunt ale tale, dar tot vorbind despre ele, le-am imprumutat si eu si tot aud cand ma pun in pat seara, mieunatul lor care uneori imi zgarie auzul; alteori ma face sa zambesc si sa adorm pe-o blanita tarcata.
Stau in curtea plina de soare si plina de aer. E asa mult aer incat imi provoaca repulsie. Unde ma uit, unde respir, e plin de aer, el imi patrunde peste tot si pe niciunde. Uneori am impresia ca si eu sunt doar aer.
Pisicile in schimb sunt fiinte, le vad eu cum respira sacadat, pe burtica lor fina imi pun mereu urechea si imi simt viata. Mai bine zis o vad, viata e in ele si mi se deruleaza pasiv in fata ochilor. Au multe culori, multe combinatii pe care oamenii nu le observa. Mentionez acestea in deplinatatea facultatilor mintale, caci vorbisem intr-o zi cu o prietena, iar ea mi-a spus rece, ca nu percepe culorile matelor. Ele sunt toate la fel, putin interesante si fara rost. M-am intristat.
Le observ rostul la mine in suflet. Le vad cum se joaca si imi creste inima.
Vin mereu si le mangai, ele imi gadila gleznele cu mustatile lor, si isi pun amprenta pe sosetele mele mici si scurte. Vreau mereu sa imi afund simturile in perinitele lor de piele negre si moi. Sa imi pasesc viata cu ajutorul lor si sa imi apara riduri de bucurie.
Mereu imi doresc multe lucruri, visez iar astazi visul meu e materializat in pisici. Spun pisici pentru ca nu ma regasesc doar in una. Cate putin din fiecare si astfel realizez intregul feminin. In fiecare suflare a lor vad un alt timp al vietii, cum a trecut totul atat de repede, cum ieri ma plimbam in curte cu picioarele goale si azi aud ecoul tocurilor de pantofi de femeie.
Cine poate sa imi mangaie sufletul si sa ma faca sa zambesc spontan? Pisicile tale care acum sunt impreuna si se joaca langa un copac din curte.
Imi trece prin minte viata lor, iar dintr-o data am o previziune urata, cum ca, eu stau pe-un leagan si le vad moarte. Vine noaptea si lutul negru si rece le acopera corpurile lor inca putin calde. Mai au un licur si o bataie a ochiului impregnata in imaginea mea. Le vad murdare si sufocate de viata prea scurta.
A doua zi vad doar urme langa copac. Merg pana acolo si pamantul e uscat de soare. Imi dau seama ca eram mica si am avut pisici, multe. Inca le mai aud plansul, seara inainte sa adorm.
Ma intreb de ce le-am lasat sa moara, din ce cauza nu le-am salvat, de ce nu le-am invatat sa vorbeasca.
Azi nu-mi pot raspunde nici eu la aceste framantari. Poate copii mei le vor salva mai repede decat sa le ingroape de vii.
Hai tu sa le faci sarbatoarea amintirii.

A.M.

Stii, ma uit la tine si o voce interioara imi sopteste povestea. Nu stiu inca ce va iesi la sfarsit si daca o voi publica pe blog.
Stand asa, imi amintesc toata istoria "voastra". Zambetul inflorit in coltul gurii, frunzaritul cartii care pare sa iti dea un avant mai mare in sentiment. Lumina aceea din ochii tai e unica.
Da, e adevarat, i-ai spus de nenumarate ori ca o iubesti, i-ai spus cat e de frumoasa si cat de mult inseamna pentru tine. I-ai spus din nou si ai fi in stare sa faci din asta o obisnuinta. Simt si observ cand iti sare sufletul din piept la vederea ei, cand i-ai da si ultima suflare, doar sa o vezi fericita. Orice zambet sau lacrima de-ale ei le-ai prins intre palme si le pastrezi temeinic intr-un sertar. Ii stii preocuparile si dorintele. O vrei doar pentru tine, dar ti-ai sacrifica sufletul in cazul in care fericirea ei ar fi dupa colt.
Dupa parerea mea de artist novice iti doresc cucerirea sufletului ei, prin chemari launtrice, prin strigate de disperare interioara care o vor face sa vibreze doar uitandu-te in ochii ei. Doar soptindu-i vorbe goale pe hartie, in sala de lectura, ea va stii ca iti bate inima. Ea va stii din mersul tau incotro sa se indrepte si va afla care e mersul relatiei. Fa-o sa-si doreasca psihic totul, imbolnaveste-o mintal pana la delir si apoi asuma-ti consecintele.
Nu o lasa sa scape si nu uita ce ti-ai promis. Lupta pana nu mai ai suflare, apoi ia-o de la inceput..